Ňĺěű äë˙ Ţęîç

1. A distrage în permanenţă atenţia publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanţă adevărată. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici “un timp pentru gândire” scrie Chomsky. (Emi: exemple pentru România sunt miliarde de emisiuni TV  pentru ”proști”

2. A cauza probleme şi apoi, a oferi soluţii.

Aceasta metodă se mai numeşte şi ” problema – reacţie – soluţie”. La început, se creează problema, sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenței urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentrul libertăţii. (Emi – exemplu România: atunci când Criminalul Ion Iliescu a ordonat în iunie 1990 (la mineriade), ca autobuzele poliției/jandarmeriei să fie incendiate, pentru a da vina public pe manifestanții de la Universitate și a demonstra publicului că manifestanții sunt violenți și creează haos etc, pentru ca publicul să accepte aducerea minerilor și snopirea manifestanților. A fost o manipulare atât de bună încât poporul dobitoc a ieșit apoi și a scandat ”Cinste lor, Cinste lor, Cinste lor minerilor” și ”Noi muncim, nu gândim” – asta e superbă și definitorie pentru un popor distrus)

3. Strategia „în degradeu”.

Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în ”degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi din 1980 până în 1990. Şomaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluţie dacă ar fi fost aplicate în mod brutal. (Emi: pentru că în România au fost aplicate măsuri atât de brusc, de oamenii nu aveau ce să mănânce, este unul din motivele pentru care am ajuns în final să avem revoluția din ’89)

4. Strategia acţiunii cu date diferite.

O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasă, dar necesară”, obţinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a nădăjdui că ”totul va merge mai bine mâine” şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro şi pierderea suveranităţii monetare şi economice, acceptate de ţările europene între 1992 – 1995 şi aplicate în 2002. (Emi: exemplu România: ”trebuie să împrumutăm zeci de miliarde de euro de la FMI, BEI etc. Dar stați liniștiți, îi vom da înapoi abia începând cu 2013” SAU  ”Trebuie să tăiem salariile și pensiile….este dureros, știm, dar ESTE NECESAR!” – în timp ce ei furau de rupeau)

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.

Cea mai mare parte a publicităţilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje şi un ton absolut copilăreşti, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ”Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca a unui copil de 12 ani”, analizează Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire.

Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţională şi, deci, simţul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emoţionalului deschide accesul la subconştient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinţe, spaime, pulsiuni sau comportamente. (Emi – exemplu România: exact ce a făcut dictatorul Băsescu dintotdeauna, a scos la înaintare teme ca mineriade, comunism, Ion Iliescu, moguli etc bazându-se pe partea emoțională a oamenilor în încercarea de a-i convinge să-l susțină)

7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi prostie.

A face în aşa fel ca poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi robirea lui. Calitatea educaţiei dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neştiinţă, care separă clasele de jos de cele de sus să fie şi să rămână de neînţeles de cele dintâi. (Emi – această chestie se aplică perfect în România, avem un popor foarte foarte foarte prost educat – 42% dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pământului, iar complexitatea sistemului așa-zis democratic de la noi din țară este atât de mare încât foarte puțini înțeleg cum funcționează viața lor, care le sunt drepturile și cum le pot folosi etc etc etc – ceea ce este exact ce se dorește de sus: românii să fie proști, ca să fie manipulați ușor și să nu se mai revolte niciodată.)

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.

A încuraja publicul să creada că e “bine” să fii prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate, nişte dobitocenii monstruoase. (Emi – perfect valabil pentru România, uitați-vă ce gunoaie de emisiuni sunt la TV).

9. A înlocui revolta cu învinovăţirea.

A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente, sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează şi se învinovăţeşte, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu există revoluţie! (Emi: un exemplu în România este ce a zis Băsescu – ”profesorii ar trebui să-și mai ia un job dacă vor să câștige mai mulți bani” – citiți articolul de AICI pentru a vedea cât de infect este acest individ).

10. Şi, ultimul punct, a cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi.

În ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescândă între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute şi folosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, “sistemul” a ajuns la cunoaşterea avansată a făpturii omeneşti, fizic şi psihic. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decât el însuşi. Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înşişi.”

Observați cât de bine s-au aplicat chestiile astea în România, şi cât de bine se aplică în continuare….. Cum ar zice bunică-mea: “Mare atenţie, maică , Mare atenţie!”